Este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti.
Liceul "Gh. Roșca Codreanu" din Bârlad (1893-1900)
Tomis, Callatis, Ibida, Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Boian, Vădastra, Piscul Crăsani, Verbicioara, Drajna, Zimnicea, Tinosu, Căscioarele
Membru corespondent (din 1911), titular (din 1913), vicepreşedinte (1921 — 1922) şi secretar general (1923—1927) al Academiei Române.
Membru al Comisiunii Monumentelor Istorice (din 1913).
Membru corespondent al Institutului Arheologic German (din 1913).
Membru al Pontificia Accademia Romana di Archeologia (din 1914).
Membru al Reale Società Romana di Storia Patria (din 1924).
Membru al Accademia Nazionale dei Lincei din Roma (din 1927).
Membru și fondator al Institutului de Studii Sud-Est Europene (1912).
A iniţiat apariţia publicaţiilor Dacia, Ephemeris Dacoromana (1923) şi Diplomatarium italicum (1925).
Delegat al Academiei Române şi membru fondator în Comitetul internaţional al ştiinţelor istorice — Geneva (1926).
Arheolog, istoric al antichităţii şi filosof al istoriei.
Este considerat fondatorul școlii arheologice românești și de aceea avem adesea tendința de a-l idealiza. Este adevărat că a avut șansa unică de a fi beneficiarul tuturor progreselor realizate de știință și învățământul superior românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și că și-a putut începe activitatea chiar înainte de Mare Război, activitate continuată cu mult aplomb în condițiile creării României Mari, într-o perioadă de efervescență a energiilor în toate domeniile. Era timpul când totul trebuia început și era epoca în care totul se inova în arheologie, atât în România, cât și în alte părți. Acest lucru nu diminuează meritul de a avea viziunea unui sistem complet de funcționare a arheologiei încă de la identificare și recrutarea studenților și până la a le încredința responsabilitatea științifică de a cerceta cele mai importante situri și de a face cunoscute rezultatele lor excepționale prin publicații de specialitate, care au fost create și ele tot acum. Discipolii săi au creat și condus în universitățile re-deschise după Marele Război, școli de arheologie, atât la Iași cât și la Cluj.
Realizează primul plan la scară națională de efectuare a cercetărilor arheologice, şi aplicarea lui, prin executarea de săpături în aşezări şi cetăţi din Dobrogea, Muntenia, Transilvania. Profesor erudit, a avut mijloacele de a-şi forma o echipă prin care și-a pus în practică viziunea sa privind cercetare arheologică. A început săpăturile de la Ulmetum (din 1911) și la Histria (din 1914). Lui și echipei sale i se datorează începerea cercetărilor de la Callatis și Tomis, Argamum, Tyras, (L)ibida, în fortificațiile dacice din Munţii Orăştiei (Grădiște și Costești - 1924), precum şi în cadrul multor situri arheologice preistorice care au devenit emblematice pentru arheologia română – Boian, Vădastra, Piscul Crăsani, Verbicioara, Drajna, Zimnicea, Tinosu, Căscioarele ș.a..
Rezultatele obținute au stat la baza lucrării Getica-o protoistorie a Daciei în mileniul I a. C., concentrând datele cunoscute privind Dacia preromană. Epoca romană a constituit o preocupare permanentă – a efectuat săpături privind începuturile vieţii romane la gurile Dunării, la Tropaeum Traiani, zidul de incintă şi necropolele de la Tomis, Castrul de la Poiana. A semnalat și a analizat prezența importurilor greceşti în mediul autohton din valea Dunării.
A avut contribuţii majore în domeniul epigrafiei publicând un mare număr de inscripții importante. Concepţia sa istorică este expusă în Idei şi forme istorice. Din punct de vedere arheologic, în ciuda dimensiunilor și a marelui număr de săpături începute, s-a remarcat prin teoretizarea unei metode economice de săpătură avînd ca obiect urmărirea traseelor zidurilor prin șanțuri înguste și conservarea numai a structurilor constructive realizate cu mortar, ceea ce a dus la pierderea iremediabilă a numeroase contexte arheologice târzii. După 1918 s-a implicat în organizarea la Cluj a Universității și a Institutului Antichităților Clasice și a primelor cercetări arheologice întreprinse de aceste instituții.
A fost coautor al textelor frizelor de pe Arcul de Triumf, alături de N. Iorga și D. Onciul și co-fondator al Editurii Cultura Națională (împreună cu prietenul său Marin Simionescu-Râmniceanu).
Pentru epoca sa s-a dovedit a fi un vizionar, deschizător de drumuri, un mare realizator şi organizator de săpături arheologice la scară națională.
Căsătorit (1913) cu Silvia Cristescu (înrudită cu familiile prof. Ioan Bogdan și cu familia Nicolae Iorga). SIlvia Cristescu a murit la Odessa, în refugiu, la naștera primului copil (1917).
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1027718040627485&id=1017272168338739
